Emoţiile și mintea

– fragment din cartea “You and your emotions” (“Tu și emoțiile tale”) –

de Swami Veda Bharati

Swami Veda Bharati

 

Așa cum am mai spus, emoțiile sunt un amestec a ceea ce a fost pus în mintea ta în copilărie. În mintea celor mai mulți oameni, Dumnezeu și propria țară ajung să se amestece – dacă te duci în India, oamenii de acolo se consideră a fi cei mai evlavioși; daca ajungi în America, ei cred cred că America este mai sfântă si că este voia lui Dumnezeu să iubești America; mergi în Franța, afli ca Dumnezeu a creat Franța inainte de orice altceva. Toate acestea sunt emoții. Sunt prejudecăți in favoarea familiarului. Și ce vreau sa spun exact prin aceasta – prejudecăți în favoarea familiarului? Este iubirea de sine a minții. Mintea iubește ceea ce este în minte.

Din fragedă copilărie ni se pun în minte un anumit tip de gânduri, un anume tip de stimuli, un anumit gen de asocieri, iar mintea spune: „Acestea sunt eu. Eu mă iubesc. Numai eu sunt frumoasă. Orice lucru care nu este acolo, în mine, este străin, în afară, ciudat, demodat, nu este bun. Ceea ce se întâmplă la mine in sat, modul în care se întâmplă în satul meu, acesta este modul corect.” Sau apare o reacție extremă: „Nimic din ceea ce este și se întâmpla în satul meu nu este si nu poate fi bun. Părinții mei! Huh!”

Meditația inseamna a sta in centru, în mijloc. Prin atenție vei evita reacțiile puternice, vei evita aceste scandaluri. Dar nu poți evita aceste scandaluri decât cu o minte puternică. O minte poate fi puternică decât daca are acea sursă de energie. Și nu se poate deschide către acea sursă de energie fără atenție si meditație.

Prin meditație mintea devine puternică, prin exerciții de respirație intărim sistemul nervos… astfel încât sistemul nervos sa poată primi acel plus de energie al minții… așa încât impactul asupra terminațiilor nervoase pe care de obicei îl simțim ca o lovitură să nu mai fie atât de puternic. Așa e cu meditația, atenția, exercițiile de respirație, iar acum ajungem la relații și emoții. Prin atenție iți privești emoțiile. Apoi, privind emoțiile, ajungi sa realizezi ca sunt acolo: aceasta e a doua etapă: realizezi că acea emoție este acolo. În etapa a treia o categorizezi. Este o emoție satvică, sau e rajasică, sau tamasică? Este bună sau rea?

Acum, cum definești daca e bună sau rea? Te duci si te uiți în Sfânta Scriptură, „Aici scrie, asta e bine, si asta e rău”? Eu aș spune, verifică mai degrabă daca această emoție este în consonanță, in armonie cu nevoia de auto-creatie. Mă face această emoție o persoană mai împlinită? Mă face mai inclusivă sau mai exclusivă? Dacă este furie, mă face furia mai inclusivă sau mai exclusivă? Dacă mă face exclusivă, mă face să exclud pe cineva. „Ieși afară, nu te plac. Nu ai nici un loc în viața mea.”
Partea nefericită e aceea că, cu cât spui mai mult acest lucru unei persoane, cu atât mai puternic devine locul acesteia în viața ta. Acum a câștigat un loc în viața ta. Cu cât ești mai furios pe cineva, cu atât te gândești mai mult la el. Aceasta este auto-înfrângere. Nici măcar nu atinge scopul furiei, acela de a exclude pe cineva. Si cu cât ești mai furios pe acel cineva, cu atât mai mult este în mintea ta. Nu-l poți uita. Îl iubești atât de mult. Iubești să te gândești la el si iubești tortura pe care ți-o provoacă acest gând.

Cu alte cuvinte, exclusivitatea este autodestructiva. Și ceea ce e autodestructiv in mod logic nu te ajută în nevoia de auto-creație. Abordă logic; aceasta va fi concluzia.

Înapoi la Articole.

Înapoi la Home