Non-atașament

Swami Rama

Swami Rama

de Swami Rama

Calea renunţării este o cale asemănătoare muchiei unui cuţit. Este doar pentru cei aleşi, nu pentru toată lumea. Non-ataşamentul şi controlul simţurilor şi al minţii sunt esenţiale pentru cel ce doreşte să păşească pe această cale.

O lecție de non-atașament

Maestrul meu mi-a dăruit întotdeauna tot ce a ştiut şi tot ce a avut, dar eu nu i-am dăruit nimic în schimb. Discipolii lui obişnuiau să-i dăruiască atâţia bani, încât el nu ştia ce să facă cu ei. De obicei, eu îi foloseam în locul lui. Obişnuiam ca o parte să îi folosesc şi pentru ceilalţi, dar marea majoritate o foloseam cum doream eu.
Odată i-am spus: „O să plec la Bombay”.
El mi-a zis: „Ia şi nişte bani cu tine. Câţi doreşti tu”. Am luat 5000 de rupii, o sumă foarte mare pentru vremurile acelea, pe care am risipit-o pe o mulţime de lucruri, dintre care trei gramofoane. M-am întors foarte mândru de cele cumpărate şi i le-am arătat maestrului, aşteptând să fie foarte bucuros, dar el mi-a spus doar următoarele: „Minunat, dragul meu. Am şi eu, în schimb, o rugăminte. Pune cele trei gramofoane să cânte în acelaşi timp”.
I-am îndeplinit dorinţa maestrului meu. Le-am pus pe toate trei să cânte în acelaşi timp, dar nu mai puteai spune că ele produceau muzică, ci un zgomot îngrozitor.

O fiinţă lacomă nu este niciodată mulţumită. Dorinţa sa de a avea cât mai multe posesiuni creşte neîncetat şi în final devine izvorul a numeroase suferinţe. O astfel de stare de ignoranţă poate fi eliminată doar de o trezire spirituală. De-a lungul multor secole fiinţele umane au urmărit să îşi împlinească nenumăratele dorinţe, dar cu toate acestea, ele au rămas pline de nemulţumiri şi suferinţă.
Pentru a ajunge să cunoaştem Realitatea Ultimă este necesar ca fiinţa să se elibereze de dorinţa de a avea bunuri materiale, care nu sunt strict necesare pe calea sa. A avea mai mult decât este necesar întotdeauna creează nenumărate obstacole în calea spirituală. Implică, în acelaşi timp, o pierdere de timp şi de energie. A urmări să îţi îndeplineşti toate dorinţele fără să înţelegi de fapt care sunt necesităţile tale reale, este un mare obstacol care deviază fiinţa de pe calea spirituală. Dorinţa este mama tuturor nefericirilor şi suferinţelor.

Când dorinţa este orientată către înfăptuirea unor scopuri spirituale, atunci ea nu mai este un obstacol, ea devine chiar un instrument pentru realizarea spirituală a fiinţei. Aceasta poate fi explicată printr-o analogie simplă. Dacă peste flacăra unei lumânări bate uşor vântul ea se va stinge imediat. Dar dacă peste un foc care a cuprins o pădure întreagă bate vântul, aceasta va face ca focul să se înteţească. La fel se întâmplă când aspirantul, cu ajutorul unei autodiscipline, protejează flacăra dorinţei spirituale; ea va creşte din ce în ce mai mult. Atunci toate obstacolele se transformă, de fapt, în mijloace de creştere spirituală. Obstacolele despre care se spune că împiedică fiinţa pentru a atinge realizarea Sinelui Suprem, nu sunt, de fapt, decât creaţii ale minţii noastre. Doar ignoranţa noastră, care ne determină să dăm o altă valoare decât cea reală obiectelor lumii, ne creează aceste obstacole.
Ataşamentul este unul dintre cele mai puternice obstacole. Cu ajutorul non-ataşamentului putem depăşi cu uşurinţă astfel de obstacole.

Există patru mari căi pentru a elimina aceste obstacole. Prima, să nu avem niciun fel de posesiuni lumeşti, pentru că atunci fiinţa noastră nu are de ce să se ataşeze. A renunţa este una dintre căi, dar pare foarte dificilă pentru oamenii obişnuiţi.

A doua cale constă în faptul că indiferent cât de multe posesiuni avem, trebuie să învăţăm să le utilizăm ca simple mijloace şi să nu considerăm că ele sunt un scop al existenţei noastre, iar atunci aceste obiecte nu vor mai fi obstacole pentru noi. Pe această cale atitudinile noastre trebuiesc transformate. Cel care reuşeşte să îşi transforme atitudinea lăuntrică poate schimba circumstanţele negative în situaţii favorabile evoluţiei lui.

A treia cale este calea karma yoghinului, în care fiinţa învaţă să dăruiască toate acţiunile sale Divinului. Această fiinţă devine detaşată de obiectele acestei lumi şi de fructele acţiunilor sale.

A patra cale este calea abandonării şi dăruirii fiinţei noastre şi a tot ceea ce posedăm Divinului şi constă în a duce o viaţă eliberată de toate ataşamentele. Această cale pare a fi foarte simplă, dar de fapt este foarte dificilă.

Uneori, în loc să mă certe, maestrul meu urmărea să mă facă conştient de cât de schimbătoare este mintea şi inima omului. Deseori deveneam conştient de slăbiciunea mea şi meditam pentru a mă transforma. El niciodată nu mi-a spus: „Fă asta” sau „Nu face asta”, dar întotdeauna mi-a arătat calea pe care trebuie să merg.

„Invaţă să călătoreşti pe calea spirituală de unul singur” era lecţia pe care maestrul dorea să o învăţ.

Bucură-te de toate darurile acestei lumi și apoi renunță la ele

In tinereţea mea eram foarte preocupat de a-mi cumpăra haine foarte scumpe. Imi alegeam materiale din magazine foarte elegante, foarte luxoase şi apoi mă duceam la croitor ca să mi le croiască pe propria mea măsură. Obişnuiam să port cravată sau eşarfa asortată, de diverse culori. Atitudinea mea vestimentară năucea pe discipolii mai tineri ai maestrului meu, care erau întotdeauna nemulţumiţi de modul în care eu trăiam. Am trăit aşa timp de patru-cinci ani, dar pe maestrul meu părea că nu îl deranjează deloc.

Dar într-o zi am învăţat o lecţie esenţială pentru creşterea mea spirituală. De obicei, când mă duceam să îmi văd maestrul, el se uita la mine dezaprobator şi îmi spunea: „Gustul tău este foarte sărac”.
Intr-o zi mi-am pierdut interesul în a mă împopoţona şi a mă îmbrăca elegant. M-am dus în faţa maestrului meu într-o cămaşă simplă şi pantaloni de doc. Mi-a zis: „Arăţi minunat”.
El dorea să mă bucur de obiectele acestei lumi şi să ajung să înţeleg adevărata lor valoare, să le analizez şi apoi să renunţ la ele. Un mod de a trăi simplu, însoţit de gânduri elevate, ajută fiinţa în a crea un simţ estetic rafinat. Este necesară o perioadă lungă de timp pentru a obţine simţul estetic şi pentru a introduce în viaţa ta graţia şi frumuseţea. Hainele scumpe nu au nici o putere de a ne ascunde urâţenia, iar hainele elegante nu au puterea de a ne face mai frumoşi.
In loc să consumăm energia, preocupându-ne excesiv de aspectul nostru exterior, ar trebui să învăţăm să ne cultivăm şi să dezvoltăm frumuseţea interioară. Frumuseţea noastră interioară va străluci atât de mult, încât toţi o vor putea vedea. Renunţarea este o cale dură, pe care doar cei care şi-au ars toate dorinţele lumeşti o pot urma. în diferitele momente dificile ale vieţii lor, mulţi tineri sunt dezamăgiţi de această lume şi se gândesc să se retragă din viaţa socială. Chiar dacă unii dintre noi se găsesc în anumite situaţii ale vieţii neplăcute şi aceasta îi va determina să se retragă din lume, vor duce acest dezechilibru lăuntric pretutindeni cu ei. Nu am putea renunţa niciodată la ură, dragoste, lăcomie, furie, gelozie fără să urmăm o disciplină spirituală.

Un suflet frustrat şi nemulţumit nu este pregătit să pornească pe calea renunţării. A sta într-o peşteră şi a te gândi la plăcerile acestei lumi, înseamnă suferinţă. Maestrul meu şi-a dorit întotdeauna să am o copilărie plină de bucurii, fără să trăiesc niciun fel de frustrări.
In acele timpuri obişnuiam să îmi cumpăr cele mai bune maşini şi să le schimb chiar de două ori pe an. Trăiam mai luxos decât orice prinţ din India. Mulţi dintre prietenii şi cunoscuţii mei, şi chiar cei de la departamentul poliţiei, mă întrebau de unde obţin atât de mulţi bani încât să duc această viaţă luxoasă.
Secretul era că maestrul meu îmi dăruia tot ce inima mea poftea. Nu păstra nimic pentru el şi nu folosea nimic pentru propria sa persoană. Când însă am realizat valoarea lucrurilor din această lume, am renunţat la a mai pierde timpul pentru a-mi satisface anumite dorinţe şi încet, încet am obţinut acea pace mentală care m-a ajutat să meditez cu succes.

Dorinţele ascunse şi neîmplinite sunt foarte periculoase, pentru că ele se manifestă cu mult mai mare putere în meditaţie, decât în viaţa de zi cu zi. Dorinţa de a obţine bunuri materiale creează nenumărate obstacole în drumul celui ce doreşte să evolueze spiritual. Maestrul meu mi-a spus într-o zi: „Hai să mergem pe malul Gangelui. Doresc să te învăţ ceva”.
L-am întrebat: „Ce anume?”
El nu mi-a răspuns, în schimb m-a întrebat: „De ce trăieşti tu acum în Himalaya?”
„Pentru a urma o cale spirituală”, i-am răspuns eu cu convingere.
„De ce doreşti să urmezi o cale spirituală?”
„Pentru a mă elibera şi a deveni perfect.”
Atunci maestrul meu m-a întrebat: „Dacă este aşa, de ce mai ai nevoie de obiectele acestei lumi? De ce mai ai nevoie de această lume? A fi ascet şi a trăi într-o peşteră implică a nu mai fi legat de
obiectele acestei lumi, dar tu mai ai multe dorinţe pe care doreşti să ţi le împlineşti. La tine este ca o boală, ce nu poate fi vindecată decât printr-o riguroasă autodisciplină. Autodisciplina conduce fiinţa la sadhana zilnică, o sadhana corect realizată conduce fiinţa la o experienţă directă; prin experienţă directă fiinţa îşi poate expansiona conştiinţa, iar expansionarea conştiinţei este însuşi sensul vieţii. Este adevărat că tentaţiile şi atracţiile acestei lumi sunt foarte puternice, dar o voinţă fermă nu va permite
aspirantului să fie distras din calea sa către realizarea Sinelui Suprem.”

[…]Calea renunţării, a detaşării, este precum mersul pe marginea unei lame. Este atât de dificilă, încât cu fiecare pas pe care îl faci există mari şanse să cazi, să eşuezi. Dorinţa egoistă este unul dintre cele mai mari obstacole întâlnite de aspiranţii spirituali. Doar cei care sunt fără de teamă şi eliberaţi de toate dorinţele, tentaţiile şi atracţiile acestei lumi pot urma această cale. Doar cel care şi-a canalizat întreaga energie pentru a atinge eliberarea spirituală, realizarea de sine, doar acela poate să reuşească. Calea
renunţării, a abandonării este rareori aleasă de aspirant. Nu este pentru toţi oamenii, dar cei care pornesc pe această cale sunt binecuvântaţi.

Calea acţiunii în lume, karma-yoga, este la fel de eficientă; ea ajută omul să înţeleagă că trebuie acţionat non-egotic şi că trebuie să trăieşti în această lume şi totuşi să rămâi detaşat de ea.

Ţelul tuturor căilor spirituale este acelaşi: cunoaşterea Divinului.

Acest articol este un pasaj din cartea “Living with the Himalayan Masters” de Swami Rama, tradusă în limba română sub numele “Relatările unui discipol despre Maeștrii Spirituali din Himalaya”, editura Deceneu.

Înapoi la Articole

Înapoi la Home